Certitudini și legende despre Europa
În perioada pe care o trăim, tumultul vieţii cotidiene se confruntă tot mai mult cu folosirea din ce în ce mai des a unor noţiuni precum: Europa, Uniune Europeană, Consiliu European, cetăţeni europeni sau Constituţie Europeană. Despre continentul Europa, despre popoarele Europei, despre evoluţia ei în timp şi despre modul în care a influenţat sau a fost influenţată de către celelalte popoare şi continente ale lumii avem la îndemână prea puţine cunoştinţe.
Realitatea este că „Europa se construieşte. Iată o mare speranţă care se va înfăptui numai dacă se ţine seama de istorie: o Europă fără istorie ar fi orfană şi nenorocită. Pentru că ziua de astăzi se trage din ziua de ieri, iar ziua de mâine este rodul trecutului…Între Atlantic, Asia şi Africa, Europa noastră există cu adevărat, de o vreme extrem de îndelungată desenată de geografie şi modelată de istorie, încă din timpurile când grecii i-au dat numele pe care îl poartă”[1].
Acesta este crezul şi convingerea reputatului cercetător şi coordonator al celor cincisprezece volume ce vorbesc despre construcţia Europei, Jacques Le Goff, apărute în cinci edituri de prestigiu din Munchen, Oxford, Barcelona, Roma şi Paris.
De fapt, continentul Europa este o „mică, minusculă peninsulă împresurată de mări”, delimitată faţă de Asia, după spusele lui Herodot, de „fluviul Tanais (Don) drept hotar, opinie însuşită şi de Wilhelm de Rubrauck, precursor al lui Marco Polo, în ţinutul mongolilor”[2], sau după părerea altor istorici, delimitată de fluviul Volga.
Cea mai recentă delimitare a Europei de Asia a fost făcută de fostul preşedinte al Franţei, Charles du Gaulle, care susţine că „Europa se întinde până la Urali”[3], opinie acceptată şi de către geografii şi istoricii români.
Europa reprezintă, deci, spaţiul cuprins între Munţii Urali la est, Oceanul Atlantic la vest, marea Mediterană la sud şi oceanul Arctic la nord, distanţa între limitele estice şi cele vestice fiind de 4000 km, iar distanţa între limitele nordice şi sudice ale Europei fiind de 6000 km
Acoperă o suprafaţă de 9.200.000 km2 şi împreună cu insulele care îi aparţin, 9.907.000 km2. În Europa trăieşte o populaţie de 750.000 locuitori, ceea ce reprezintă o pondere de 17,2%, ocupând locul II după Asia, care deţine 57,4%”.[4]
Surse mai recente fac o delimitare mai clară şi prezintă cu totul alte date, Europa reprezentând „unul din cele cinci continente, cuprins între oceanul Arctic la nord, oceanul Atlantic la vest, Mediterana, anexele sale, şi lanţul Munţilor Caucaz la sud, Marea Caspică şi Munţii Urali la est. Europa are o suprafaţă de 10,5 milioane km2 (7,7% din suprafaţa Terrei, aproximativ o treime din Africa, ori un sfert din Asia sau America, reprezentând penultimul continent din lume, înaintea Oceaniei) şi o populaţie de peste 700 milioane de locuitori (11% din populaţia lumii; al doilea ca mărime după Asia.”[5]
Interesant şi plăcut este modul în care prof. univ. Mallat du Jourdin, de la Universitatea Sorbona din Paris, membru al Academiei de Marină a Franţei, apreciază dimensiunile continentului Europa: „Pentru a se scălda în mare, niciun european din Apus nu parcurge mai mult de 350 kilometri; distanţa este dublă pentru un locuitor al Europei Centrale şi atinge 11.000 de kilometri pentru un ţăran din Câmpia Rusă; cât despre nomazii din Asia Centrală…(acela) nu va ajunge să o vadă niciodată”[6], referindu-se, fără discuţie, la Marea Mediterană.
Continentul Europa, situat între limitele prezentate mai sus a fost şi este „leagănul unei civilizaţii de cinci milenii a omenirii, desfăşurate în formele cele mai strălucite şi mai profund ancorate în istoria fiinţei umane, în care gândirea filozofică şi social-politică a dat la iveală curentele cele mai cuprinzătoare, emise de creierul omenesc, unde ştiinţa şi tehnica, literatura şi artele au înscris nume ce acoperă cea mai mare parte din conţinutul enciclopediilor lumii, continentul de unde au pornit cutezătorii descoperitori ai tuturor pământurilor şi mărilor Terrei, iar în ultimele decenii şi ai spaţiilor cosmice.”[7]
Superbă caracterizare a putut să facă prestigiosul grup de geografi din cadrul Universităţilor Bucureşti, Iaşi şi Cluj, atunci când au prezentat în lucrarea de sinteză „Geografia Continentelor” particularităţile continentului Europa – o prezentare documentată a continentului nostru, reliefând cu profesionalism şi măiestrie semnificaţia continentului Europa în rândul continentelor lumii, precum şi recunoştinţa şi respectul pentru acest spaţiu şi mediu creator. Europa nu s-a respectat numai pe sine, ci a devenit prin locuitorii săi, un spaţiu al cunoaşterii universale, al depistării celorlalte continente, un spaţiu al influenţării dezvoltării acestora, al punerii în valoare a tot ceea ce a creat omenirea, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, când a început deja investigarea spaţiului interplanetar, copiind parcă navigatorii antici, fenicieni sau greci şi corifeii Marilor Descoperiri Geografice, în condiţii noi şi cu mijloace specifice zilelor noastre.
Tocmai de aceea nu trebuie să ni se pară surprinzător că în vremurile pe care le trăim se manifestă aceleaşi dorinţe temerare ca ale lui Cristofor Columb, Vasco da Gama, sau Amerigo Vespucci, tot de pe continentul Europa.
| Fig. 1 Pământul văzut din spaţiu * |
Dacă atunci expediţiile europene peste ocean, pentru a cunoaşte Lumea Nouă, impuneau mari riscuri şi fonduri financiare imense, tot aşa astăzi lansările în Cosmos, pentru cunoaşterea Lumii Planetelor, reprezintă o cutezanţă, riscuri enorme şi cheltuieli fabuloase.
Cu toate acestea, în 1957, vecinii noştri de la răsărit, sovieticii, au lansat pe orbita circumterestră primul satelit artificial, pentru a face observaţii asupra Pământului din spaţiu. Au continuat cu lansarea primului om în cosmos la 12 aprilie 1961, în persoana astronautului Iuri Gagarin, pe nava autopropulsată Vostok I.
| Fig. 2 Iuri Gagarin* |
| Fig. 3 Valentina Tereşcova* |
După numai doi ani, în data de 16 iunie 1963, tot din Europa este lansată în spaţiu, prima femeie din lume, astronauta Valentina Tereşcova, care la vârsta de numai 25 de ani a înconjurat Pământul de 48 de ori aterizând prin catapultare din nava aerospaţială Vostok VI, cu ajutorul unei paraşute.
| Fig. 4 Neil Armstrong* |
Interesată de orice succes al astronauţilor sovietici dar şi americani, Valentina Tereşcova va rămâne impresionată de succesul astronautului Niel Armstrong, provenit dintr-un continent descoperit tot de europeni, America, care la 21 iulie 1969 a realizat primii paşi pe Lună, reuşind să ia probe de roci lunare şi să înfigă steagul american în solul lunar în semn de cucerire.
Întors în modulul navei avea să exprime cuvintele: „un pas mic pentru om, un salt mare pentru omenire”[8], ceea ce nu înseamnă altceva decât necesitatea continuării investigării spaţiului interplanetar.
S-a declanşat astfel punerea în aplicare a Programului NASA, care şi-a planificat ca în anul 1997 să înceapă investigarea Planetei Marte, vecinul cel mai apropiat al Pământului.
| Fig. 5 Imagini de pe Marte |
Cum idealurile pot deveni fapte reale, „În iulie1997, Mars Pathfinder a aterizat pe Marte, iar vehiculul Sojourner a început prima cercetare geologică şi de sol a planetei roşii. În septembrie 1997 Global Surveyor a început misiunea de cartografiere a planetei pentru viitoarele asolizări”[9], misiune în continuă derulare şi în prezent.
Mai putem, să punem la îndoială, cutezanţa Valentinei Tereşcova, care la respectabila vârstă de 76 de ani, declară, acum în 2013, cu acelaşi entuziasm ca atunci când avea 25 de ani că: „Este visul meu să ajung pe Marte şi să aflu dacă a existat sau nu viaţă acolo. Dacă a existat, ce s-a întâmplat cu ea?
Sunt pregătită”[10]
[1] Hagen Schulze, „Stat şi naţiune în istoria Europei”, Editura „Polirom”, Iaşi, 2003, p.7
[2] Michel Mollat du Jourdin, „Europa şi Marea”, Editura „Polirom”, Iaşi, 2003, p.14
[3] Ibidem
[4] Ion Hârjoabă şi colaboratorii, „Geografia Continentelor”, Europa, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982, p. 10
[5] Stelian Scăunaş „Uninunea Europeană”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 2
[6] Michel Mallat du Jardin, „Europa şi Marea”, Editura Polirom, 2003, p. 14
[7] Ion Hârjoabă şi colaboratorii, op. cit., p. 3
[8] Plantagenet Somerset Fry,”Istoria Lumii” Editura Vox, Bucureşti, 1998, p.362.
[9] Ibidem
[10] Ziarul „Adevărul”, nr.6941,din 17 iunie 2013, rubrica Ştiinţă.