Certitudini și legende despre Europa 2

În faţa unei asemenea hotărâri riscante, determinată de faptul că „prima misiune spre Planeta Roşie va fi una sinucigaşă[1], nu putem exprima decât deplina noastră admiraţie.

Dacă astăzi am ajuns să cunoaştem suficiente date despre planetele care ne înconjoară, trebuie să găsim şi elementele care definesc şi particularizează în mai mare măsură acest spaţiu, pe care l-am delimitat şi am constatat că este puternic populat. Așadar, a permis dezvoltarea societăţii omeneşti, înglobând întregul ei proces de evoluţie, producându-se aici atât de multe evenimente ce au reuşit să-l individualizeze, încât, se pot desprinde următoarele caracteristici definitorii, pentru Europa:

  • evoluţia geomorfologică în această zonă a făcut ca Europa să dispună de vaste câmpii, precum este câmpia nord-europeană, dar şi de masive muntoase, mai vechi sau mai noi, precum sunt Munţii Scandinaviei, Pirineii, Alpii şi Carpaţii, din care au pornit râuri şi fluvii cu mari bazine hidrografice. Pe întreaga suprafaţă s-a simţit şi se simte influenţa climei oceanice în vest, continentale în est şi mediteraneană în sud, permiţând ca acest spaţiu să fie locuit din cele mai vechi timpuri;
  • procesul de antropogeneză s-a dezvoltat în această zonă în întreaga sa plenitudine, fiind pus în evidenţă de migraţia micilor hominizi, de tipul Austrolopithecus, din Africa de

nord-est (2,3 – 1,5 milioane de ani), până la Homo Neanderthalensis (150.000-30.000 de ani) şi Homo de Cro-Magnon sau Homo Sapiens Sapiens (40.000-10.000 de ani) î.Hr., epuizând toate etapele evolutive, cu mari repercusiuni asupra antropogenezei universale.[2]

Fig. 6 Antropogeneza (Atlas şcolar de istorie Universală, Editura Corint, Bucureşti, 2007)

  • aici au apărut printre primele forme de organizare statală: oraşele state greceşti – Atena, Sparta, Creta, Micene, Teba, regate şi imperii precum Imperiul Mondial, realizat de Alexandru cel Mare sau Imperiul Roman, care a ajuns să deţină supremaţia politică, militară şi civilă, atât pe continentul Europa cât şi în Africa de Nord şi Asia Mică.[3]
  • pe aproape întreg întinsul Europei s-a moştenit şi dezvoltat o cultură greco-romană unică în lume, prin perfecţiunea atinsă în toate domeniile de activitate, dar mai ales în domeniul artei, al sculpturii şi al arhitecturii, al literaturii, filozofiei, ştiinţei şi tehnicii, înregistrând un înalt grad de răspândire şi influenţare a culturii universale.
  • nu este lipsită de importanţă nici contribuţia popoarelor europene din afara sferei greco-romane, respectiv a popoarelor „barbare”, la progresul umanităţii, precum: geto-dacii, germanii, slavii, sciţii, hunii, avarii, pecinegii și alții.
  • culturile materiale, Aurignaciană şi Gravittiană, al căror purtător a fost Homo Sapiens Sapiens, dar şi Neanderthalul, au fost omniprezente între Dunăre, Nistru, Marea Neagră, Panonia, Morava şi Podolia, având influenţă şi asupra zonelor limitrofe; prezenţa lor arheologică la Ohaba–Ponor şi Ocna Sibiului (100.000-40.000 î.Hr.) pune în evidenţă existenţa Paleoliticului mijlociu şi pe teritoriul patriei noastre, iar descoperirile arheologice de la Cioclovina (Hunedoara) şi Peştera (Braşov), epipaleoliticul. Adăugând culturile Cris-Starcero, Vinca-Turdaş, Ariuşd-Cucuteni, Tripolic şi cele de mai târziu – Glina, Monteoru, Wintemberg, Otomani, etc., aflăm că prin secolul IV-III î.Hr. se formaseră în Transilvania uniunile de triburi geto-dacice, care fie asimilaseră o parte din sciţii şi celţii care încercau să se stabilească în aceste ţinuturi, fie i-au alungat. (Din Istoria Transilvaniei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1963, p.16).
  • tot din acest spaţiu au pornit primele acţiuni pentru cunoaşterea şi identificarea altor zone ale lumii, prin expansiunea curajoasă a europenilor, dincolo de mări şi oceane, în perioada Marii migraţii greceşti, din sec XII-VIII î.Hr., a Marilor descoperiri geografice din Evul Mediu sau a Sistemului Colonial, din epoca modernă şi contemporană şi de ce nu, cucerirea spaţiului interplanetar în momentul de astăzi;
  • de pe acest continent s-a declanşat procesul de apariţie a statelor suverane începând cu Carol Quintus, Ludovic al XIV-lea, Napoleon Bonaparte, până la Vladimir Ilici Lenin, I.V. Stalin, Mussolini, Churchill, Franklin D. Roosevelt, Truman, Hruşciov, Kennedy, Vladimir Putin şi Barak Obama, însă tot pe acest continent au eşuat multe din tratativele care aveau să instaureze pacea şi buna înţelegere între popoarele lumii;
  • tot de pe acest continent, Europa, s-a declanşat preocuparea celor 50 de state pe care le conţine, pentru realizarea unei unităţi europene sau poate mondiale, a statelor, fără a se folosi forţa sau intimidarea şi nici folosirea armamentului cel mai sofisticat şi distrugător ci prin înţelegere, consimţământ şi conlucrare, realizându-se o construcţie europeană sau poate mai târziu mondială care să corespundă intereselor tuturor locuitorilor Terrei;
  • continentul Europa a vestit lumii întregi că ea nu-şi doreşte o nouă Hiroşimă şi nici o Coree de Sud a anilor 1950-1953, nu are nevoie de rachetele nucleare din Cuba anului 1962 şi nici de un nou Vietnam de Sud din perioada anilor 1965-1975.
  • locuitorii ei nu mai au nevoie de periculoasa cursă a înarmărilor nucleare şi nici agresiuni de tip nou, precum cele din Irak, Afganistan, Egipt sau Siria.
  • Noua Europă, spre care se îndreaptă speranţele noastre şi ale întregii lumi, are nevoie de pace, de respect şi coeziune în rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă popoarele Europei şi ale lumii întregi;

[1] Ibidem

 

[2] Detlef Bergam şi Markus Hattstein,”Istoria vizuală a lumii” Editura „Litera Internaţional”,                                                                    Bucureşti, 2008, p. 16-17

[3] Ibidem, p.52